Novak Djokovic a reacţionat la cazul de dopaj în care este implicat liderul mondial Jannik Sinner și a denunțat „o lipsă de coerenţă” în sistemul antidoping din tenis.
„Înţeleg frustrarea jucătorilor faţă de lipsa de consecvenţă şi coerenţă. Am înţeles că acest a fost decis atunci când a fost dezvăluit (marţi). Dar au trecut cinci luni de când vestea a ajuns la echipa sa. Deci, da, există multe probleme în sistem, vedem o lipsă de protocoale clare, standardizate”, a comentat Djokovici la o conferinţă de presă la New York, înaintea US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, care începe luni.
„Înţeleg sentimentele jucătorilor care se întreabă dacă toţi primesc acelaşi tratament. Sper că organismele de conducere ale sportului nostru vor învăţa din acest caz şi vor adopta o abordare mai bună în viitor. Trebuie să vedem schimbări, la nivel colectiv, asta este evident”, a declarat Djokovici (37 de ani), numărul 2 mondial, de 24 de ori câştigător de Grand Slam şi medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Alţi jucători au avut cazuri similare fără acelaşi rezultat. Întrebarea este dacă a fost o chestiune de bani, dacă orice jucător îşi poate permite un avocat bun care să îl poată apăra mai bine”, a continuat sârbul, referindu-se la activitatea asociaţiei jucătorilor (PTPA), a cărei fundaţie a contribuit la înfiinţare în 2019.
„Trebuie să înţelegem cum să standardizăm totul, astfel încât fiecare jucător, indiferent de clasament sau profil, să poată fi tratat la fel”, a adăugat Djokovici.
Italianul Jannik Sinner, liderul clasamentului ATP, a fost exonerat de două teste pozitive la clostebol în luna martie, o procedură făcută publică marţi de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).
