Serviciul Român de Informaţii (SRI) anunţă, marţi, că a dejucat o nouă operaţiune de sabotaj instrumentată de Federaţia Rusă pe teritoriul României. Doi ucraineni care au intrat în ţară dinspre Polonia şi care erau sub coordonarea directă a unor reprezentanţi ai serviciilor secrete ruse intenţionau să incendieze un sediu al companiei NOVA POST din Bucureşti. În apropiere au fost găsite dispozitive explozive artizanale. DIICOT precizează că cei doi au 21 şi 24 de ani, iar clădirea pe care o vizau se află la parterul unei bloc de locuinţe, situat în zona centrală a municipiului Bucureşti, Sectorul 3. În situaţia producerii…
Autor: Marinescu Ionuț
Șeful Departamentului pentru Situații Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat, vineri, că blocul din Sectorul 5 unde a avut o explozie puternică este „cu risc de colaps” și le cere cetățenilor să nu încerce să intre în clădire sau în zona afectată de deflagrație. „Au fost mobilizate forțe la nivelul Bucureștiului (…), Planul roșu a fost activat, forțele venind și de la pompieri, SMURD și Ambulanță și a fost mobilizată de către IGSU unitatea specială de căutare-salvare care răspunde de situațiile de cutremur și acum este în desfășurare o operațiune de căutare, să nu fie cineva sub dărâmăturile de la…
România a învins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0, duminică seara, pe Arena Națională, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. România a obținut o victorie importantă, după un joc bun, în fața liderului grupei, luând astfel o gură de oxigen înaintea ultimelor două partide din grupă. Tricolorii au marcat golul la ultima fază, prin fundașul Virgil Ghiță (90+5), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Ianis Hagi.Prima repriză a fost una destul de închisă, fără vreun șut pe poartă, însă România a avut câteva oportunități. Mihăilă (7) a reluat spectaculos pe spate de la 15…
Începând de luni, vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, urmând ca de marţi temperaturile să se situeze sub cele normale pentru mijlocul lunii octombrie, cu minime de -3…-2 grade. Cerul va avea unele înnorări, dimineaţa şi seara va fi ceaţă, iar în jumătatea nordică va cădea bruma. Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pe parcursul zilei de luni, în regiunile sudice şi sud-vestice vremea se va menţine local normală din punct de vedere termic, iar în rest se va răci faţă de ziua precedentă, astfel că valorile termice se vor situa uşor sub mediile…
Apărarea civilă din Fâșia Gaza a anunțat sâmbătă că peste 500.000 de palestinieni au revenit în nordul enclavei după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului cu Israelul în ajun, la ora 09:00 GMT. „Peste 500.000 de persoane au sosit în Gaza de ieri (vineri) până acum”, a declarat Mahmoud Bassal, purtător de cuvânt al acestei organizații de prim ajutor care operează sub autoritatea grupării islamiste palestiniene Hamas, potrivit France Presse. Armata israeliană a avertizat populația din Fâșia Gaza vineri după intrarea în vigoare a încetării focului că mai multe zone din nordul teritoriului devastat de peste doi…
Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 20 octombrie, sesizarea Înaltei Curți de Casație de Justiție în legătură cu legea privind pensiile magistraților, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament. La începutul lunii septembrie, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație de Justiție au decis sesizarea Curții Constituționale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților. „Prin votul exprimat, judecătorii Instanței supreme transmit un ‘nu’ răspicat oricărei tentative de a slăbi independența justiției și statutul constituțional al magistraturii. Independența justiției nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiție fundamentală…
Peste 100 de profesioniști din agenții de evenimente, PR și marketing, precum și reprezentanți ai unor companii de top, au participat pe 18 septembrie la „Open Doors @ M Society”, un eveniment-concept dedicat descoperirii unuia dintre cele mai elegante și versatile spații private din centrul Capitalei. Gândit ca un restart creativ al sezonului de toamnă – „Back to School → Back to Business → Back to You”, evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a explora Vila M Society, un spațiu cu un farmec interbelic, ideal pentru conferințe, întâlniri private, workshopuri, petreceri corporate și experiențe culturale. „Ne-am dorit să le oferim…
Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a fost plasat sub control judiciar de o instanță din Grecia, până când un magistrat din această țară va analiza cererea de extrădare depusă de autoritățile române. Luni dimineața, Sorin Oprescu a fost dus la audieri, fiind însoțit de polițiști. Într-un scurt dialog cu un jurnalist român, Oprescu a spus că nu dorea să fugă din Grecia și că va solicita procurorului să nu aprobe extrădarea în România. „Nici eu nu știu ce se întâmplă că e… totuși e o hotărâre și o judecată, da? (…) Nu, unde să plec din Grecia, că nu…
Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut sâmbătă de polițiștii eleni în apropierea aeroportului din Salonic, Grecia. În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Capitalei – Serviciul Investigații Criminale Central, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Grecia, în cursul zilei de sâmbătă a fost localizat și reținut un bărbat în vârstă de 73 de ani, în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia. „Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, la data de 13 mai 2022, de către Tribunalul București. Persoana în cauză a fost condamnată la 10 ani și…
Noile reglementări care prevăd extinderea accesului la vaccinare împotriva infecției cu HPV, principala cauză a cancerului de col uterin și a altor forme de cancer asociate, au intrat în vigoare începând de miercuri. Potrivit noilor prevederi, persoanele asigurate, de ambele sexe, cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani, beneficiază de compensare 100% pentru vaccinul HPV, iar femeile asigurate, cu vârsta cuprinsă între 27 și 45 de ani, beneficiază de compensare 50% pentru același vaccin. „Vaccinul se eliberează în farmacii, pe baza unei prescripții medicale acordate de medicii specialiști aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate. Administrarea…