Gramul de aur s-a scumpit joi cu 1,3209 lei (0,26%), ajungând la o cotație de 496.2661 lei, de la 494,9452 lei, cât anunțase miercuri Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
Moneda națională s-a apreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0772 lei, în scădere cu 0,07 bani (-0,01%) față de cotația precedentă, de 5,0779 lei.
Leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,3611 lei, în creștere cu 0,63 bani (0,14%), comparativ cu miercuri când s-a situat la 4,3548 lei.
Moneda națională s-a apreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,4165 lei, în scădere cu 0,46 bani (-0,08%), față de 5,4211 lei, cotația anterioară.
