Prezentă la lansarea dramei erotice „Babygirl” de la Festivalul de Film de la Veneţia, actrița Nicole Kidman a spus că s-a simţit expusă şi vulnerabilă pe măsură ce intimitatea controlată ce i-a fost oferită pe platoul de filmare a dispărut, iar acest lungmetraj a ajuns să fie proiectat pe marile ecrane.
Nicole Kidman a făcut o serie de filme riscante de-a lungul carierei sale, inclusiv “Eyes Wide Shut”, regizat de Stanley Kubrick şi care a avut premiera la Veneţia în urmă cu 25 de ani. Însă vedeta australiană a declarat în faţa reporterilor că este foarte îngrijorată de reacţia spectatorilor după vizionarea celui mai recent film al său.
Ea interpretează o femeie de afaceri de mare succes din New York, Romy, care îşi pune în pericol atât cariera, cât şi familia, după ce începe o aventură toridă cu un stagiar tânăr şi oportunist.
„A fost delicat şi intim şi foarte, foarte profund”, a declarat Nicole Kidman, stând alături de regizoarea Halina Reijn şi de colegii ei de distribuţie Antonio Banderas – care îl joacă pe soţul ei – şi Harris Dickinson – care îl interpretează pe iubitul ei mult mai tânăr.
„Dar acest lucru cu siguranţă mă lasă expusă şi vulnerabilă şi speriată … atunci când filmul este arătat lumii întregi. Cu toţii suntem puţin emoţionaţi, aşa că mă gândeam: ‘Sper să nu-mi tremure mâinile’”, a adăugat ea.
Filmat de o regizoare, “Babygirl” prezintă perspectiva unei femei asupra genului thriller erotic, explorând cele mai întunecate fantezii ale lui Romy, pe care ea nu şi le poate îndeplini în limitele căsniciei sale aparent reuşite.
Şase dintre cele 21 de filme selectate în competiţia principală de la Veneţia din 2024 au fost regizate de femei, inclusiv lungmetrajul “Babygirl”. Anul trecut, cinci din cele 23 de filme din competiţie au fost realizate de femei regizoare.
Cea de-a 81-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia se desfăşoară în perioada 28 august – 7 septembrie.
