Scandal uriaș în secțiile ATI din Turcia, după ce nou-născuți sănătoși au fost internați pentru tratamente false.
Astfel, cadrele medicale ar fi obținut mai mulți bani.
12 copii au murit!
Procurorii cer pedepse de aproape 600 de ani
Un procuror din Turcia a cerut aproape 600 de ani de închisoare pentru liderii prezumtivi ai unei grupări acuzate de decesul unor nou-născuţi plasaţi la terapie intensivă pentru câştiguri financiare, a relatat agenţia Anadolu.
Conform rechizitoriului de 494 de pagini, care vizează 47 de suspecţi, inclusiv cadre medicale, nou-născuţii au fost transferaţi la spitale selectate din Istanbul, în loc de unităţi medicale unde ar fi primit îngrijire adecvată.
Douăzeci şi doi dintre suspecţi au fost deja arestaţi.
Se crede că gruparea a folosit această metodă pentru a primi fonduri mai mari de la sistemul de securitate socială, pentru tratamente mai scumpe.
Presupusa fraudă a dus la decesul a cel puţin 12 nou-născuţi ca rezultat al internării lor mai îndelungate în secţii de terapie intensivă neonatală sau al infecţiilor.
Membrii grupării, printre care se numărau asistente medicale şi doctori, împărţeau apoi profiturile.
Autorităţile au făcut public că au interceptat discuţii telefonice şi mesaje, potrivit cărora cadrele medicale implicate au falsificat de asemenea rapoarte medicale şi au administrat tratamente false unor bebeluşi.
Procurorul de caz cere o pedeapsă de peste 589 de ani pentru un suspect acuzat, printre altele, de omor voluntar, conducerea unei bande şi falsificare de documente oficiale.
Pentru alţi doi se cer pedepse de până la 582 de ani de închisoare.