Rebelii houthi au eliberat sâmbătă 153 de prizonieri, la două zile după ce arestase alți membri ai personalului ONU, a anunțat Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR), informează AFP, citată de Agerpres.
„Această operațiune (…) aduce o ușurare și o bucurie foarte necesare familiilor care așteaptă cu nerăbdare întoarcerea apropiaților lor”, a declarat Christine Cipolla, șefa delegației CICR în Yemen.
Abdulqader al-Murtada, șeful Comitetului houthi pentru problemele prizonierilor, a declarat la rândul său, într-un comunicat, că această inițiativă a fost luată din rațiuni umanitare și în mod unilateral’.
„Majoritatea persoanelor eliberate sunt cazuri umanitare, în special bolnavi, răniți și persoane în vârstă”, a adăugat el.
Această eliberare intervine la o zi după ce ONU a anunțat arestarea a șapte dintre salariații săi în Yemen de către rebelii houthi, care dețin deja zeci de angajați ai Națiunilor Unite și ai mai multor organizații umanitare.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunțat aceste arestări „arbitrare” și „inacceptabile”, cerând eliberarea „imediată și necondiționată” a tuturor membrilor personalului ONU deținuți în Yemen.
Rebelii houthi susțin că aceste arestări sunt legate de existența unei rețele de spionaj americano-israelian.
Eliberarea prizonierilor sâmbătă intervine de asemenea după semnarea de către președintele american Donald Trump a unui decret menit să îi reînscrie pe rebelii houthi pe lista organizațiilor teroriste.
Veniți din nordul Yemenului și susținuți de Iran, rebelii houthi au ocupat în 2014 capitala Sana’a și apoi o bună parte din nordul acestei țări. Pentru a susține guvernul, Arabia Saudită vecină a intervenit anul următor în fruntea unei coaliții militare care a încercat în zadar să-i alunge pe rebeli.
Un armistițiu încheiat sub egida ONU în aprilie 2022 a permis calmarea luptelor și, în decembrie 2023, beligeranții s-au angajat să respecte o foaie de parcurs elaborată sub egida ONU.
Într-o rezoluție adoptată cu 12 voturi pentru și 3 abțineri (Rusia, China, Algeria), Consiliul de Securitate al ONU le-a cerut la rândul său rebelilor houthi să oprească „imediat” aceste operațiuni contra navelor.
Războiul din Yemen a făcut sute de mii de morți și a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.
