Close Menu
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Facebook X (Twitter)
Facebook X (Twitter)
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
ULTIMA ORĂ
  • Unde-i interesul public?
  • Infractorii vor fi vânați „din mers” în tot Regatul Unit al Marii Britanii
  • China actuală și libertatea creativă
  • Creditele pentru studii în UK ar putea deveni istorie pentru rezidenții străini, după fraudele comise de români 
  • Lumea 2026: crize și războaie
Titlul Zilei
Alegeri Știrile Zilei

VIDEO. Ludovic Orban și-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al României

Marinescu Ionuț05/10/2024
Distribuie Facebook Twitter LinkedIn

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi-a depus, sâmbătă, candidatura pentru funcţia de preşedinte al României, susţinut de FD, PMP, Alternativa Dreaptă şi PNŢ Maniu-Mihalache, cu acest prilej afirmând că va fi un preşedinte „de multe ori surprinzător”, prezent, implicat, simţitor.

„Astăzi îmi depun candidatura la funcţia de preşedinte al României, cea mai înaltă funcţie în statul român. Este o onoare şi o cinste pentru mine să mă înscriu în această competiţie pentru alegerea preşedintelui care va conduce România în următorii cel puţin cinci ani de zile. Candidatura mea este o candidatură firească, o candidatură normală, o candidatură naturală, care este încununarea unei cariere de peste 33 de ani în serviciul cetăţeanului român. Sunt un om obişnuit, un om simplu, un om care a fost crescut de oameni simpli şi muncitori şi care a frecventat cei şapte ani de acasă cu asiduitate, iar cei şapte ani de acasă au fost o călăuză pentru toată cariera mea în spaţiul public”, a afirmat Ludovic Orban, la sediul Biroului Electoral Central, la depunerea listei semnăturilor pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale.

El a menţionat că nu se laudă cu şcolile pe care le-a făcut şi nu a „umblat” la CV ca să îşi înfrumuseţeze biografia.

„N-am fost un tocilar şi un elev de nota 10, dar am luat toate examenele la care m-am înscris şi am încercat, pe lângă a învăţa ceea ce mi-au transmis profesorii, învăţătorii, profesorii universitari, să înţeleg lucrurile cu mintea mea şi să încerc să îmi formez gândirea raţională, gândirea logică, ce m-a ajutat în toată cariera pe care am avut-o în viaţa publică. Nu m-a adus nimeni, nu m-a scos ca pe un iepure din joben, aşa cum au apărut foarte mulţi oameni de la vârful puterii”, a adăugat Orban, arătând că a pornit „de jos” şi a urcat „treaptă cu treaptă”.

Liderul Forţa Dreptei şi-a exprimat convingerea că este pregătit să fie un preşedinte foarte bun pentru România, menţionând că susţine reforma administraţiei, a serviciilor secrete şi ca în România să fie un climat de afaceri prietenos.

„Vă spun din capul locului că, odată ajuns preşedinte, voi face tot ce este constituţional şi legal posibil să numesc un premier liberal şi o guvernare liberală de centru-dreapta, care să anuleze practic toate măsurile aberante fiscale şi de altă natură care au fost luate de Guvernele Ciucă şi Ciolacu. Este inadmisibil să loveşti mediul de afaceri, profesiile liberale, cei care îşi câştigă existenţa prin activităţi independente, angajaţii din mediul privat, chiar şi persoanele din spaţiu public: medici, asistente, profesori, cadre universitare, să îi loveşti cu taxe şi impozite exact pe cei care duc societatea înainte”, a adăugat el.

Ludovic Orban a spus că va fi un preşedinte alături de oameni.

„Voi fi un preşedinte de multe ori surprinzător, care va face foarte multe lucruri ce nu sunt scrise în Constituţie. Sunt un om care respectă Constituţia şi legile ţării, dar nu mă voi mulţumi să fac numai ce îmi cere Constituţia, voi face mult mai mult decât atât. Voi fi un preşedinte prezent, un preşedinte implicat, un preşedinte simţitor, un preşedinte care să fie alături de oameni, un preşedinte care să fie într-o comunicare permanentă şi deschisă cu oamenii, cu mass-media”, a susţinut preşedintele Forţa Dreptei.

Alegerile prezidenţiale BEC candidatură forța dreptei Ludovic Orban

Pe aceeași temă

Editorial

Unde-i interesul public?

Andrei Marga27/04/2026
Europa

Infractorii vor fi vânați „din mers” în tot Regatul Unit al Marii Britanii

Marilena Dan22/04/2026
Editorial

China actuală și libertatea creativă

Andrei Marga17/04/2026
CELE MAI CITITE

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale

16/09/2025 Justiție

România – Austria 1-0. Tricolorii obțin victoria la ultima fază

13/10/2025 Fotbal

Arest preventiv pentru tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale

26/09/2025 Justiție
ULTIMA ORĂ
Editorial

Unde-i interesul public?

Andrei Marga27/04/2026

În mod normal, cei aflați la decizii într-o țară promovează interesul public. Uneori, însă, decidenții nu au această capacitate, ocolesc interesul public și inventează un…

Infractorii vor fi vânați „din mers” în tot Regatul Unit al Marii Britanii

22/04/2026

China actuală și libertatea creativă

17/04/2026
Copyright 2024 © TITLUL ZILEI. Toate drepturile rezervate.
  • Contact
  • Redacție

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.