Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că rotativa funcției de premier reprezintă o greșeală fundamentală și atrage atenția că prezența UDMR în viitorul guvern va fi decisă în urma negocierilor.
„Rotativa propriu-zisă este o greșeală fundamentală, fiindcă a arătat ce se poate da din rotativă. Strategic, în 2022, 2023, 2024, rotativa a falimentat România. Premierul nu are autoritatea necesară, mai ales cum se apropie spre deadline-ul mandatului și, din acel moment, lucrurile se complică. Plus, e un mesaj destul de prost către societate. Eu am spus că ar trebui să mergem pe o soluție simplă, politică, durează cât durează, fiindcă dacă măsurile care vor fi dureroase produc nemulțumiri sociale, la un moment dat trebuie să faci o schimbare. Eu am participat în guvernarea în care, sub comanda Fondului Monetar Internațional, dar într-o criză economică globală, noi am luat măsurile dure și necesare și nu am rezistat până la sfârșitul mandatului. Și acum probabil că un singur premier, cu un singur guvern, cu o singură formulă, nu o să ajungă până în 2028. Dar mergând pe rotativă de la bun început, este o greșeală strategică din punctul meu de vedere. Știu și colegii. Înainte să ies public, le-am spus lor. Dar când tu nu contezi în ecuația matematică, poți să-ți spui punctul de vedere și trebuie să-ți spui punctul de vedere, dar rămâi cu…”, a spus el, miercuri, la RFI.
Întrebat despre faptul că PSD refuză să intre în guvern fără rotativă, Kelemen Hunor a spus: „Sunt mult prea mic ca să dau un răspuns la această întrebare”.
El a precizat însă că soluția agreată este un guvern politic, cu premier politic, a cărui componență va fi stabilită după desemnarea și finalizarea negocierilor.
„După discuțiile de ieri, se conturează o structură a cabinetului, plus câteva instituții care trebuie votate în Parlament. Trebuie să mai lucrăm pe program. Acolo probabil că lucrurile o să meargă un pic mai repede, fiindcă în marea parte a capitolelor lucrurile sunt clare. (…) Pe partea fiscală încă, dacă pot să folosesc cuvântul, suntem în aer. Încă nu există nimic închis, sunt discuții în continuare. Putem spune cum vreți, că avem un deficit mare, că avem datorie mare – lucrurile arată urât. Și trebuie să găsești o soluție. Sunt mai multe variante. (…) Întrebarea rămâne dacă, într-adevăr, există o soluție să pui statul la o cură de slăbire, că avem un stat uriaș, gras și ineficient, sau doar te prefaci că îl pui la o cură de slăbire și rezolvi din taxe și din impozite și din tăiat venituri aici”, a adăugat Kelemen Hunor.
