Close Menu
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Facebook X (Twitter)
Facebook X (Twitter)
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
ULTIMA ORĂ
  • Unde-i interesul public?
  • Infractorii vor fi vânați „din mers” în tot Regatul Unit al Marii Britanii
  • China actuală și libertatea creativă
  • Creditele pentru studii în UK ar putea deveni istorie pentru rezidenții străini, după fraudele comise de români 
  • Lumea 2026: crize și războaie
Titlul Zilei
Președinție Știrile Zilei

Mesajul transmis de Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

Redacția TZ24/01/2025
Distribuie Facebook Twitter LinkedIn

Președintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că ziua de 24 ianuarie constituie un moment de bilanț și de reflecție asupra moștenirii lăsate de înaintași.

„Această sărbătoare ne oferă prilejul de a aduce un pios omagiu tuturor celor care au promovat idealurile unioniste, care au acționat pentru atingerea acestora, desăvârșind astfel înfăptuirea Unirii Principatelor. Ne înclinăm cu recunoștință și în fața celor care au luptat și s-au sacrificat pentru edificarea statului român modern. 24 ianuarie constituie un moment de bilanț și de reflecție asupra moștenirii lăsate de înaintașii noștri și asupra responsabilității pe care o avem de a o păstra și cultiva”, se arată în mesaj.

Iohannis reamintește că momentul 1859 a reprezentat „un act de voință politică a membrilor elitei naționale”. Aceștia au depășit orgoliile personale și orientările politice divergente pentru a înfăptui un ideal major – unirea tuturor românilor într-un singur stat.

„Exemplul călăuzitor al pașoptiștilor a constituit un reper de înaltă moralitate pentru cei care le-au succedat și care au făcut posibile celelalte etape fondatoare din istoria noastră – declararea Independenței din 1877 și Marea Unire din 1918. Generațiile care au întemeiat statul național român modern în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX au luptat pentru ca România să devină parte a lumii europene, profund atașate valorilor democratice, iar cetățenilor noștri să le fie garantate drepturile fundamentale într-o societate pluralistă și prosperă”, se mai menționează în mesaj.

Președintele subliniază că acum, la fel ca în urmă cu 166 de ani, România se află în fața unor multiple provocări, la care trebuie găsite „cele mai bune soluții pentru ca modernizarea statului român să continue, iar prosperitatea și bunăstarea cetățenilor să rămână garantate”. De asemenea, el arată că acțiunile înaintașilor pentru atingerea idealurilor naționale și dezvoltarea societății au fost călăuzite de principii precum unitatea națională, solidaritatea și coeziunea socială și asigurarea libertății în toate formele sale.

„Cu hotărâre și curaj, generațiile recente au dus mai departe proiectul consolidării României, îndeplinind astfel obiectivele strategice prioritare de a face parte din Uniunea Europeană și din NATO, cea mai puternică alianță politică și militară din istorie. În actualul context politic complicat, Hora Unirii, simbolul momentului istoric major de la 1859, reprezintă o semnificativă metaforă a nevoii de solidaritate, toleranță și empatie în fața situațiilor de criză. De aceea astăzi, de Ziua Unirii Principatelor Române, să celebrăm proiectul nostru național de unitate și să nu uităm că democrația și libertatea trebuie permanent apărate, iar drepturile și libertățile cetățenești respectate zi de zi pentru a nu cădea pradă populismului și extremismului”, a mai transmis Klaus Iohannis. 

24 ianuarie Klaus Iohannis mesaj președinte

Pe aceeași temă

Editorial

Unde-i interesul public?

Andrei Marga27/04/2026
Europa

Infractorii vor fi vânați „din mers” în tot Regatul Unit al Marii Britanii

Marilena Dan22/04/2026
Editorial

China actuală și libertatea creativă

Andrei Marga17/04/2026
CELE MAI CITITE

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale

16/09/2025 Justiție

România – Austria 1-0. Tricolorii obțin victoria la ultima fază

13/10/2025 Fotbal

Arest preventiv pentru tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale

26/09/2025 Justiție
ULTIMA ORĂ
Editorial

Unde-i interesul public?

Andrei Marga27/04/2026

În mod normal, cei aflați la decizii într-o țară promovează interesul public. Uneori, însă, decidenții nu au această capacitate, ocolesc interesul public și inventează un…

Infractorii vor fi vânați „din mers” în tot Regatul Unit al Marii Britanii

22/04/2026

China actuală și libertatea creativă

17/04/2026
Copyright 2024 © TITLUL ZILEI. Toate drepturile rezervate.
  • Contact
  • Redacție

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.