Close Menu
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Facebook X (Twitter)
Facebook X (Twitter)
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
ULTIMA ORĂ
  • China actuală și libertatea creativă
  • Creditele pentru studii în UK ar putea deveni istorie pentru rezidenții străini, după fraudele comise de români 
  • Lumea 2026: crize și războaie
  • Ciucu cere lege nouă pentru graffiti
  • Trecerea la libertatea creativă
Titlul Zilei
Social Știrile Zilei

28 de localități din 7 județe, afectate de inundații în ultimele 24 de ore

Cătălin Mihai15/09/2024
Distribuie Facebook Twitter LinkedIn
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) intervin în continuare în localităţi din judeţele Vaslui şi Galaţi, unde peste 5.000 gospodării şi peste 15.000 persoane sunt afectate de inundaţii.

Conform unui comunicat de presă al MAI transmis duminică dimineaţă, în ultimele 24 de ore, au fost afectate 28 localităţi din 7 judeţe (Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timiş şi Vaslui), unde s-a intervenit pentru salvarea a 320 persoane. De asemenea, au fost afectate parţial sau total peste 5.000 de gospodării şi peste 15.000 persoane. Totodată, 4 persoane şi-au pierdut viaţa, iar două persoane sunt date dispărute (în localităţile Pechea şi Costache Negri, judeţul Galaţi).

În localitatea Pechea, Galaţi, 11 persoane au refuzat evacuarea din zona inundată şi se află în podurile locuinţelor, fiind monitorizate de forţele de intervenţie. Acestea au solicitat doar alimente şi apă. O echipă de pirotehnişti din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă a IGSU s-a deplasat către zona digului din localitatea Pechea, pentru evaluarea situaţiei în scopul realizării unei breşe.

Circulaţia rutieră a fost afectată din cauza apei şi aluviunilor de pe carosabil pe 3 drumuri naţionale (DN 25 şi DN 24D – Galaţi, DN 26 – Vaslui) şi pe 11 drumuri judeţene (DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 242H, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254 şi DJ 255).

Conform bilanţului MAI, efecte semnificative au fost înregistrate în mai multe localităţi din judeţul Galaţi:

* în localitatea Pechea, o persoană a fost declarată decedată după ce a fost surprinsă de viitură, ca urmare a creşterii nivelului apei pârâului Geru, alte 116 au fost salvate, iar o alta este dată dispărută, nefiind găsită la domiciliu;

* în localitatea Drăguşeni, o persoană a fost declarată decedată şi alte 5 au fost salvate;

* în localitatea Costache Negri s-a produs o viitură ca urmare a scurgerilor de pe versanţi şi a ieşirii din matcă a pârâului Suhurlui, iar o persoană a fost găsită decedată şi alte 25 au fost salvate, iar o alta a fost dată dispărută;

* în localitatea Corod, o persoană decedată şi alte 7 au fost salvate;

* în 8 localităţi (Griviţa, Bereşti, Cuza Vodă, Cudalbi, Tudor Vladimirescu, Băneasa, Vameş şi Slobozia Conachi) din judeţul Galaţi, 121 de persoane şi 17 animale au fost salvate de forţele de intervenţie.

De asemenea, în 5 localităţi (Docăneasa, Trestiana, Murgeni, Griviţa şi Zorleni) din judeţul Vaslui 46 de persoane fiind salvate de forţele de intervenţie, iar 161 de gospodării au fost afectate de inundaţii, arată reprezentanţii MAI.

Pentru gestionarea acestor efecte produse din cauza precipitaţiilor abundente, la nivel naţional au fost implicaţi pompieri, poliţişti, jandarmi, dar şi autorităţile locale din zonele afectate.

“La nivel central, situaţia din teren este monitorizată şi coordonată prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (inclusiv cu sprijinul grupei Operative a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă), care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, pentru o coordonare mai eficientă a intervenţiilor ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-au deplasat în zonele afectate, unde au condus şedinţe operative”, aminteşte MAI.

În funcţie de necesităţile operative, în zonele afectate din judeţul Galaţi au fost suplimentate efectivele cu 239 de pompieri de la inspectorate din ţară, precum şi cu mijloace tehnice de intervenţie (2 maşini de stingere, 1 autospecială pirotehnică, 1 şenilată, 22 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 23 bărci, 38 autocamioane de intervenţie, 21 motopompe remorcabile, 2 containere igienice, 2 macarale, 6 cap tractor-semiremorcă), iar la Bacău – o macara.

Totodată, a fost alocat în judeţul Galaţi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI pentru efectuarea unor misiuni de recunoaştere, respectiv salvare/evacuare persoane, şi pregătit un alt aparat de zbor pentru intervenţii în zonă.

La nivel teritorial, a fost instituită permanenţa la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase, iar în 7 judeţe (Botoşani, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Vrancea şi Vaslui) a fost activată grupa operativă.

Au fost emise 13 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 judeţe (Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ şi Vaslui) şi a 11 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 3 judeţe (Galaţi, Iaşi şi Vaslui).

Totodată, au fost dislocate 6 tabere mobile în judeţele Galaţi.

În sprijinul autorităţilor locale din judeţele Galaţi şi Vaslui au acţionat şi angajaţii Ministerului Apărării Naţionale (forţe şi mijloace), pentru salvarea de vieţi omeneşti. 

galați inundații localități MAI Vaslui

Pe aceeași temă

Editorial

China actuală și libertatea creativă

Andrei Marga17/04/2026
Europa

Creditele pentru studii în UK ar putea deveni istorie pentru rezidenții străini, după fraudele comise de români 

Marilena Dan05/04/2026
Editorial

Lumea 2026: crize și războaie

Andrei Marga05/04/2026
CELE MAI CITITE

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale

16/09/2025 Justiție

România – Austria 1-0. Tricolorii obțin victoria la ultima fază

13/10/2025 Fotbal

Arest preventiv pentru tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale

26/09/2025 Justiție
ULTIMA ORĂ
Editorial

China actuală și libertatea creativă

Andrei Marga17/04/2026

Germanul Frank Sieren, cel care este socotit cel mai temeinic ziarist de astăzi în abordarea Chinei, a publicat mai multe cărți, între care Der China…

Creditele pentru studii în UK ar putea deveni istorie pentru rezidenții străini, după fraudele comise de români 

05/04/2026

Lumea 2026: crize și războaie

05/04/2026
Copyright 2024 © TITLUL ZILEI. Toate drepturile rezervate.
  • Contact
  • Redacție

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.