Înainte de începutul noului an școlar, profesorii sunt obligați să stea la cozi lungi în curțile inspectoratelor județene de poliție.
Dascălii au nevoie de certificat de integritate comportamentală, la debutul anului școlar.
Acest document este eliberat de inspectoratele județene de poliție.
Totuși, contrar legislației în vigoare, certificatul nu poate fi solicitat și eliberat online.
Astfel s-a ajuns la formarea cozilor lungi la inspectoratele de poliție.
Cel mai rău este pentru cadrele didactice din localități mai mici, care sunt nevoite să se deplaseze în orașele reședință de județ, pentru a obține documentul ce le este necesar la locul de muncă.
Federațiile sindicale reprezentative din sistemul de învățământ preuniversitar i-au transmis o adresă ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în care îi solicită să rezolve problema, astfel încât certificatele să poată fi eliberate online, așa cum prevede legea.

