Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) prelungește programul a opt linii de transport în comun, pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB – Rapid.
Astfel, liniile 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de duminică, 16.03.2025, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal FCSB – Rapid București, programat de la ora 21:00, pe ‘Arena Națională’, se arată într-un comunicat al TPBI.
Totodată, dacă situația o va impune, sub directa coordonare a agenților de ordine publică și a agenților Brigăzii Rutiere de Poliție, traseele liniilor 86, 90, 104 și 143 vor fi modificate.
Tot din acest motiv, la dispoziția Brigăzii Rutiere, liniile 86, 90, 104 și 143 vor fi deviate.
De asemenea, dacă situația o va impune, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, traficul rutier va fi restricționat pe Bd. Pierre de Coubertin, motiv pentru care troleibuzele liniilor 86 și 90 vor întoarce în Depoul Vatra Luminoasă.
În această situație, autobuzele liniei 104 vor funcționa pe traseul de bază între terminalul ‘Complex Comercial Pantelimon’ și intersecția Șos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Șos. Iancului, Șos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual. În acest caz, călătorii vor putea folosi vehiculele liniei 104 de la stația ‘Sarafinești’ – pe sensul spre ‘Piața Operei’, respectiv ‘Șoseaua Iancului’ – pe sensul spre ‘Complex Comercial Pantelimon’, iar orele estimate de trecere în zona ‘Arenei Naționale’ sunt cele menționate mai sus!
În cazul restricționării traficului rutier pe Bd. Pierre de Coubertin, autobuzele liniei 143 vor circula pe traseul de bază între terminalul ‘Bucur Obor’ și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul ‘Baicului’ (capătul liniilor 69, 85 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.
Cei prezenți pe ‘Arena Națională’ mai au la dispoziție și autobuzele liniilor 330 și 335, care circulă potrivit programului stabilit, precum și vehiculele liniilor de noapte N102 și N109.