Curtea Constituțională analizează, sâmbătă, două contestații împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la funcția de președinte al României.
Ședința CCR a început de la ora 14:00. Pe ordinea de zi a ședinței de plen se află, pe lângă cele două contestații „împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din 2025”, depuse de două persoane, alte două contestații împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru la președinție.
Călin Georgescu și-a depus vineri, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura ca independent la alegerile prezidențiale.
Biroul Electoral Central (BEC) a respins, joi, înregistrarea candidaturii independente a lui Petru Mîndru la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. Conform BEC, candidatura independentă a lui Petru Mîndru a fost transmisă prin e-mail în termenul legal, însă documentele trebuiau depuse în original la Biroul Electoral Central.