Close Menu
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Facebook X (Twitter)
Facebook X (Twitter)
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
ULTIMA ORĂ
  • Unde-i interesul public?
  • Infractorii vor fi vânați „din mers” în tot Regatul Unit al Marii Britanii
  • China actuală și libertatea creativă
  • Creditele pentru studii în UK ar putea deveni istorie pentru rezidenții străini, după fraudele comise de români 
  • Lumea 2026: crize și războaie
Titlul Zilei
Justiție

Cristian Pîrvulescu, înainte de a fi audiat la Parchet în cazul agresiunilor sexuale comise de Alfred Bulai: „Zvonuri au existat”

Cătălin Mihai20/08/2024
Distribuie Facebook Twitter LinkedIn

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi, înainte de a fi audiat la Parchet, că au existat zvonuri despre „limbajul” folosit de Alfred Bulai faţă de studenţi, dar erau foarte vagi şi „nici pe departe” de tipul celor care au apărut ulterior în mărturiile studentelor.

Pîrvulescu a fost chemat să dea o declaraţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

„Nu a existat nicio plângere formală în ceea ce priveşte situaţia domnului Bulai. (…) Nu ştiu dacă studentele vorbeau între ele, că nu vorbeau cu mine. Ce pot să spun sigur este că zvonuri au existat. Nu au existat dovezi. Zvonurile nu erau nici pe departe de tipul celor care au apărut în mărturii. Ele erau foarte vagi. (…) Nu au existat niciodată sesizări formale. Dacă Parchetul le-a căutat, cu siguranţă nu le-a găsit. În ceea ce priveşte discuţiile, au existat discuţii cu studenţii, dar niciodată nu au produs probe”, le-a spus Pîrvulescu jurnaliştilor.

El a afirmat că nu a avut nicio discuţie cu Alfred Bulai despre acele zvonuri şi a precizat că nu doreşte să detalieze despre „bârfele” care circulau în facultate, pentru a nu risca un proces în instanţă cu acesta.

„Nu aş face astfel de declaraţii şi o să înţelegeţi de ce. Domnul Bulai urmăreşte cu atenţie declaraţiile pe care le fac şi apoi va face o acţiune în justiţie împotriva SNSPA, aşa că trebuie să fim rezervaţi în declaraţiile pe care le facem”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

Pîrvulescu a menţionat că a avut nişte discuţii, pe care decanul le face periodic cu studenţii, „pentru a înţelege care sunt problemele din facultate”.

„Erau referitoare la ceea ce spuneau şi colegii mei în scrisoarea de acum trei săptămâni referitoare la limbaj. Avea (Alfred Bulai – n.r.) un limbaj care la Facultatea de Ştiinţe Politice de la SNSPA era puţin ieşit din comun. (…) Era sexist, era homofob, cam astea erau reproducerile pe care le-au făcut (studenţii – n.r.), dar astea erau cât se poate de vagi în discuţia pe care am avut-o. (…) Zvonurile erau de pe vremea când era la Universitatea Bucureşti, aţi văzut că sunt profesori care vorbesc despre ce s-a întâmplat acolo, doar că nu era vorba în mod necesar de hărţuire sexuală, care pe vremea aia nici nu era definită”, a indicat Pîrvulescu.

Trei percheziţii au fost efectuate marţi de poliţişti în Capitală, într-un dosar penal în care este vizat profesorul Alfred Bulai, fost cadru didactic la SNSPA, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

Percheziţiile domiciliare au fost făcute la sediul SNSPA, situat în Bucureşti, Sector 1, bd. Expoziţiei, nr. 30A; la sediul SNSPA, situat în Bucureşti, Sector 6, str. Povernei, nr. 6 şi la Centrul Internaţional de Conferinţe Batiştei (CIC) – „Hotel SNSPA” situat în Bucureşti, Sector 2, str. Emanoil Bacaloglu nr. 2.

Procurorii efectuează cercetări in rem într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente. 

agresiune sexuală alfred bulai cristian pîrvulescu snspa studente

Pe aceeași temă

Justiție

CCR a amânat din nou decizia privind pensiile magistraților

Marinescu Ionuț08/10/2025
Justiție

Sorin Oprescu, plasat sub control judiciar, în Grecia

Marinescu Ionuț06/10/2025
Justiție

Sorin Oprescu, reținut de polițiști în Salonic. Fostul primar al Capitalei este condamnat la 10 ani pentru corupție

Marinescu Ionuț05/10/2025
CELE MAI CITITE

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale

16/09/2025 Justiție

România – Austria 1-0. Tricolorii obțin victoria la ultima fază

13/10/2025 Fotbal

Arest preventiv pentru tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale

26/09/2025 Justiție
ULTIMA ORĂ
Editorial

Unde-i interesul public?

Andrei Marga27/04/2026

În mod normal, cei aflați la decizii într-o țară promovează interesul public. Uneori, însă, decidenții nu au această capacitate, ocolesc interesul public și inventează un…

Infractorii vor fi vânați „din mers” în tot Regatul Unit al Marii Britanii

22/04/2026

China actuală și libertatea creativă

17/04/2026
Copyright 2024 © TITLUL ZILEI. Toate drepturile rezervate.
  • Contact
  • Redacție

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.