Inter Milano, cu Cristian Chivu pe banca tehnică, s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins-o cu scorul de 2-0 pe River Plate, miercuri, la Seattle.
Gruparea nerazzurra a deschis scorul în repriza secundă, prin Francesco Esposito (72), iar apoi și-a majorat avantajul în timpul adițional, prin Alessandro Bastoni (minutul 90+3).
Italienii au avut mai multe ocazii pe parcursul primei reprize, însă Kristjan Asllani, Francesco Esposito și Lautaro Martinez au fost prea impreciși pentru a le fructifica.
River Plate a evoluat în inferioritate numerică din minutul 66, după ce Lucas Martinez a văzut cartonașul roșu pentru un fault din postura de ultim apărător. În finalul partidei, Gonzalo Montiel a primit al doilea cartonaș galben, fiind eliminat la rândul său (90+3), argentinienii încheind astfel partida în nouă jucători.
„A fost un meci excelent. River este o echipă grozavă și a făcut tot posibilul să se impună, dar ne-am pus în situația potrivită și am reușit să obținem ceea ce ne-am propus. Ne-am apărat bine, am încercat să jucăm om la om, dar am înțeles momentele jocului. Astăzi, echipa a oferit o prestație serioasă. A fost o primă repriză dificilă, dar am vrut să ne calificăm. În repriza a doua, am găsit echilibrul potrivit și am accelerat circulația mingii. Am reușit să câștigăm și să avansăm în faza eliminatorie”, a declarat Chivu la finalul jocului.
În urma acestei victorii, Inter Milano a câștigat Grupa E, cu 7 puncte, fiind urmată de echipa mexicană Monterrey (5 puncte), care a învins la rândul ei miercuri, cu scorul de 4-0, formația japoneză Urawa Red Diamonds.
River Plate s-a clasat pe poziția a treia, cu 4 puncte, urmată de Urawa Red Diamonds (0 puncte), ambele fiind eliminate.
În optimile de finală, Inter Milano va întâlni echipa braziliană Fluminense, pe 30 iunie la Charlotte, în timp ce Monterrey va juca împotriva formației germane Borussia Dortmund, pe 1 iulie la Atlanta.
