Antrenorul formației FCSB, Elias Charalambous, a catalogat rezultatul obținut în fața celor de la Inter Club d’Escaldes dreptul unul bun, însă s-a arătat deranjat de jocul prestat de elevii săi în unele momente.
„Rezultatul este bun, dar nu la fel a fost și jocul nostru. Meciurile sunt dificile și dacă nu ești concentrat 100%, atunci ai probleme. Așa s-a întâmplat azi. Am avut probleme în fața unui adversar care joacă fotbal. Am analizat înainte și știam că este o echipă mult mai bună decât se vorbea. Am avut ocazii, dar dacă nu reușești să înscrii ajungi să suferi. Pentru că adversarii au avut ocazia să marcheze al doilea gol. Însă responsabilitatea pentru jocul nu tocmai bun de azi îmi aparține. Eu trebuie să îi fac pe jucători să fie mai concentrați în astfel de partide”, a menționat tehnicianul cipriot.
El este de părere că nu există un singur vinovat pentru jocul mai puțin reușit cu formația andorrană.
„Nu trebuie să învinovățim un anumit jucător. Toți, începând cu mine, trebuie să fim mai concentrați. Rezultatul e bun, dar trebuie să ne îmbunătățim jocul ca și echipă. Este început de sezon și există scuze, însă cu siguranță ne vom îmbunătăți jocul în viitor”, a explicat antrenorul.
„Nu este un accident, pentru că am câștigat meciul. Nu trebuie să vedem totul în negru. Da, am fi putut juca mai bine. Însă nu vine sfârșitul lumii pentru că nu am jucat fantastic azi. 3-1 este totuși o victorie, să nu uităm acest lucru. În retur va fi un meci dificil, cu siguranță. După cum am văzut toți azi, Inter este o echipă căreia îi place să joace fotbal, care are calitate. Dar totul va depinde de noi. Nu trebuie să ne relaxăm, trebuie să ne îmbunătățim jocul”, a adăugat Elias Charalambous.
FCSB s-a impus cu scorul de 3-1 în fața celor de la Inter Club d’Escaldes, miercuri seara, pe Stadionul Ghencea, în prima manșă a turului întâi al Champions League.
