Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Wuhan, după ce a învins-o marți pe columbianca Maria Camila Osorio cu scorul de 4-6, 6-2, 6-3.
Beneficiara unui wild card, românca a obţinut victoria după 2 ore şi 7 minute de joc. Acesta a fost primul duel dintre Cristian (75 WTA) şi Osorio (59 WTA), românca asigurându-şi un cec 20.714 dolari şi 65 de puncte WTA pentru victorie.
În turul al doilea, Jaqueline Cristian va da peste chinezoaica Qinwen Zheng (22 ani, 7 WTA). Paradoxal, românca are 2-1 în duelurile directe cu a cincea favorită a turneului, pe care a învins-o în 2019, în primul tur la Roma (ITF), 6-3, 6-2, şi în 2021, în optimi la Palermo, cu 6-1, 6-4. Zheng s-a impus anul acesta, în sferturi la Palermo, cu un sec 6-1, 6-1.
