Close Menu
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
Facebook X (Twitter)
Facebook X (Twitter)
Titlul Zilei
  • Politică
  • Social
  • Economie
  • Internațional
  • Sport
  • Lifestyle
  • Anchete
  • Editorial
ULTIMA ORĂ
  • Evaluarea prin consecințe
  • Pretextul „post-adevărului”
  • Interul lui Cristi Chivu, învinsă clar de Napoli, în derby-ul din Serie A
  • Kamala Harris ar putea să candideze din nou la președinția SUA
  • Report de peste 8 milioane de euro la Loto 6/49
Titlul Zilei
Justiție Știrile Zilei

Doctorițele de la spitalul „Sfântul Pantelimon”, acuzate de omor calificat, vor fi puse în libertate

Cătălin Mihai20/08/2024
Distribuie Facebook Twitter LinkedIn
Colaj foto: Redacția Titlul Zilei

Doctoriţele Maria Miron şi Mirela Păiuş de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, acuzate de omor calificat în dosarul deceselor suspecte, vor fi eliberate din arest, a decis marţi Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 8 august, Maria Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Doctoriţele au atacat decizia Tribunalului Bucureşti, iar contestaţia lor a fost admisă marţi de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă.

„În baza art. 204 Cpp, admite contestaţiile formulate de către inculpate împotriva încheierii Tribunalului Bucureşti din 8 august 2024. Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând în fond decide: în baza art.227 alin.1 Cpp respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate dacă nu sunt reţinute în altă cauză. Definitivă”, se arată într-un extras al deciziei.

Completul de judecată a fost format din Cristian Dumitru (preşedinte) şi Adina Radu.

Procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, pe 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit că pe Secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic. 

arest CAB Curtea de Apel București doctorițe Maria Miron Mirela Păiuş omor calificat Spitalul „Sfântul Pantelimon”

Pe aceeași temă

Editorial

Evaluarea prin consecințe

Andrei Marga23/11/2025
Editorial

Pretextul „post-adevărului”

Andrei Marga27/10/2025
Social

Report de peste 8 milioane de euro la Loto 6/49

Dinu Simina26/10/2025
CELE MAI CITITE

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale

16/09/2025 Justiție

România – Austria 1-0. Tricolorii obțin victoria la ultima fază

13/10/2025 Fotbal

Arest preventiv pentru tânărul de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare către școli și spitale

26/09/2025 Justiție
ULTIMA ORĂ
Editorial

Evaluarea prin consecințe

Andrei Marga23/11/2025

Incapacitatea decidenților de azi de a scoate țara din criza în care au aruncat-o are puține precedente. Aceasta, impreună cu înlocuirea dezvoltării cu angajarea țării…

Pretextul „post-adevărului”

27/10/2025

Report de peste 8 milioane de euro la Loto 6/49

26/10/2025
Copyright 2024 © TITLUL ZILEI. Toate drepturile rezervate.
  • Contact
  • Redacție

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.