Una dintre teoremele dezvoltării afirmă dependența modernizării țărilor de calibrul decidenților și al procedurilor ce fructifică opiniile cetățenilor. Este evident că țări cu decidenți nepregătiți, care nu se pot legitima prin vreo realizare în viața publică, cu alegeri trucate sau chiar anulate, când nu convin cuiva rezultatele, și cu forțe ce plasează inși inadecvați la decizii, spre a împiedica reforme chibzuite, trăiesc cotidian pe împrumut. În schimb, țările care procedează în feluri opuse, selectând responsabil decidenți adecvați funcțiilor în stat și încurajând libertăți cât mai largi pentru cetățeni, înregistrează în zilele noastre dezvoltări uimitoare. În condițiile vieții din societățile de…
Autor: Andrei Marga
Odată cu ascensiunea globală a Chinei și cu stabilizarea ei ca supraputere economică, politică, militară și culturală de astăzi, însăși politica chineză urcă în importanță și stârnește interes sporit. Atât politica internă, cât și politica internațională China le derivă din viziuni asupra lumii care vin din istoria proprie. Nu se poate cunoaște China fără aceste viziuni, după cum nu se poate înțelege viața lumii actuale fără a cunoaște China și tradițiile ei. Ca particularitate, China nu a putut fi scoasă din propriul mod de a înțelege ființarea umană. Se știe că filosofia este un gen creat de vechii greci, la…
Indicatorul cel mai grăitor al anilor pe care-i parcurgem – chiar mai profund decât succesele științei și tehnologiei, expansiunea în cosmos, prelungirea vieții, migrația populațiilor – este criza. Termenul vine din limbajul medical și semnifică situația în care un organism a ajuns în starea în care resursele îi sunt insuficiente păstrării identității. Se trăiește în crize multiple. În anii optzeci, se constatau „criza economică”, sau persistența lipsurilor din finanțarea publică, a inflației, a disparității dintre sărăcia publică și bogăția privată; „criza de legitimare”, sau dificultatea de a păstra suportul deciziilor cu mijloacele democrației liberale, care a rămas baza normativă a…
În 2026 se împlinesc două secole și jumătate de la adoptarea Declarației de independență (1776) a Americii, care, urmată de Constituția Statelor Unite (1787) și de continua ascensiune a puterii americane, a schimbat lumea. Cu stăpânirea sa cuprinzătoare a istoriei, Hegel găsea rațiuni pentru a completa încrederea în libertățile europene cu anticiparea „aurorei”, a unui „minunat răsărit,” pe care America o anunța. În Prelegerile de filosofia istoriei (1837), el semnala cotitura pe care a luat-o istoria tocmai când unii europeni își ironizau confrații care se mutau dincolo de ocean. Nu se poate înțelege evoluția de pe continentul nord-american și apoi…
Dacă prin „particularism” înțelegem optica după care ceea ce se ia drept fapt ar fi și adevărul unei situații, chiar dacă se ignoră restul, putem spune că astăzi, din păcate, particularismele înfloresc. Se schimbă șefi în justiție și se vorbește despre o altă justiție. S-au redus în câteva locuri posturi inutile în administrație și se pretinde că s-a făcut reformă. Se impun taxări eronate și se pretinde că se ajunge astfel la normalitate. Apare o maladie dificilă pentru supraviețuire și se alarmează oamenii susținându-se că ar fi fatală. Se schimbă cu ceva curriculumul, inclusiv programele analitice și manualele școlare, și…
Ceea ce la începutul secolului le părea unora „sfârșitul istoriei” – un neoliberalism care face din competiție esența vieții și exaltă proceduri de decizie, dar tăinuiește realități – lasă în urmă desfigurarea democrației, crize economice, de legitimare și de motivație și războaie. Cine observă faptele își dă seama că Donald Trump a dislocat iluzia. El a reafirmat republicanismul democratic și a restabilit dialogul supraputerilor. Am scris de la început că „ceea ce ar trebui să suscite o atenție majoră sunt temele aduse pe scenă de Donald Trump (vezi Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2017). /…/În mod interesant, Donald Trump,…
Pe fondul globalizării, democrațiile s-au diversificat. A mai contat puțin înțelegerea oarecum clasică a lui Abraham Lincoln: „democrația este guvernarea poporului, de către popor, pentru popor”. Nu s-a rămas nici la John Stuart Mill, care vedea democrația rezultând din libertățile cetățenilor. Deja Nietzsche era convins că democrația este soluția într-o Europă în criză, dar anticipa sufocarea ei de către „voințele de putere”. John Dewey a și trebuit să delimiteze „democrația ca formă de viață”, de „tehnica de alegere periodică”, la care a redus-o neoliberalismul ce se instala. Distincția între interes privat și interes public, adoptarea deciziilor prin dezbatere argumentativă, pe…
Incapacitatea decidenților de azi de a scoate țara din criza în care au aruncat-o are puține precedente. Aceasta, impreună cu înlocuirea dezvoltării cu angajarea țării în război, fac ca Romania să acumuleze noi recorduri negative. Devalizarea industrială și de resurse, cea mai extinsă sărăcie într-o țară europeană și cea mai mare emigrare dintr-o țară în timp de pace sunt în față. S-a ajuns la îndatorarea publică maximă din istoria proprie și la import masiv de patente și de hrană. Abordarea democrației este înapoiată – cu fraudare, anulări de alegeri și fantasme („război hibrid”, „atacarea Europei”, etc.) impuse de „oficiali” care…
O ediție a celebrului Oxford Dictionary a prezentat drept „cuvânt al anului 2016” expresia „post-adevăr (post-truth)”. Prin ea se desemnau „împrejurările în care faptele obiective au mai puțină influență asupra formării opiniei publice, decât raportarea la sentimente și credințe personale”. Astfel și-a început cariera interpretarea după care am fi intrat în „epoca post-adevărului”. Diagnoza se alimentează din valul de „falsuri”, în particular de „știri false (fake news)”, care ocupă mass media, scena deciziilor și viața actuală. Acest val m-a făcut și pe mine să acord atenție temei. Ca efect, am publicat articolul Ne mulțumim cu post-adevărul? („Tribuna Magazine”,martie 2022).…
Europa a devenit din nou problemă pentru cei preocupați de viața pe continent și de mersul lumii. Faptele și deciziile care se iau de decidenții ei actuali sunt adesea riscante. Suntem deja după câteva crize pe continent, exprimate de cei mai mari gânditori ai săi. Au fost, pe rând, o criză a înțelegerii individualității, ca urmare a alunecării în lupte străine de creația de valori (Nietzsche), o criză constând în pierderea întâietății în ordinea culturilor (Spengler), o criză a înțelegerii rațiunii, ca urmare a instrumentalizării acesteia, aduse de pozitivism (Husserl), o criză a ruperii culturii de înțelegerea condiției umane (Heidegger),…